DOI
LEVITAŢIE
Tăcere. FOTOGRAFUL e acum INSTRUCTORUL. FEMEIA CU ŢIGARA va fi acum FATA.
INSTRUCTORUL ţine cursul în faţa publicului, aşezat de jur împrejur într-un pătrat. Sau cerc. Poate fi un curs practic, un curs la facultatea de astronautică sau un team building în munţi, cu corporatişti. Are în mână un cap de cangur.
INSTRUCTORUL: Totul ţine de încredere. Şi credinţă. Încredere şi credinţă – puteţi să vă notaţi pentru că sunt esenţiale în meseria noastră. Cea pe care o practicăm acum, cea pentru care ne pregătim... să o practicăm. În curând, veţi înţelege despre ce vorbesc şi de ce aceste lucruri sunt aşa de importante.
Îşi dă seama că poate e ciudat că ţine capul de cangur în mână.
INSTRUCTORUL: Acesta este un material didactic. Voi ajunge şi acolo. De ce un cangur, vă întrebaţi. E o bună metaforă cu dublu sens: pe de o parte apropierea maternă a marsupiului. Pe de alta – ferocitatea cu care cangurii îşi folosesc picioarele ca să te ţină la distanţă. Cangurul înseamnă apropiere şi distanţă în acelaşi timp. Recenta mea vizită în Australia m-a făcut să experimentez acest lucru. Pe propria piele şi timp de două săptămâni într-un spital din Melbourne. Dar nu asta e important. Până la urmă un cangur poate fi şi el cu uşurinţă împuşcat, aşa cum puteţi vedea – dar... simbolul din spatele acestui cangur este esenţial în ce urmărim cu acest training. Cangurul are încrederea oarbă de a-şi apăra teritoriul, printre altele. Şi nu te lasă în pace până nu-şi obţine confortul emoţional. E un animal care ştie să dozeze extrem de bine aceste două concepte – apropiere şi distanţă. Dar, despre asta mai târziu... Acum ne vom întoarce la tema pe care am dat-o ieri. Un act de încredere oarbă. (scoate un carneţel) Să vedem, să vedem... Trecut prin foc – a fost Marius mai devreme şi a ieşit extrem de bine. Mers pe sârmă şi excelenta până la un punct performanţă a Siminei. A... Am ajuns la levitaţie. În alte cuvinte – zbor. Cui îi dădusem levitaţia? A, excelent – Daria. Daria? E aici – a venit? Daria, te rog. Ştim cu toţii că eşti mai timidă – dar asta încercăm să facem aici. Să eliminăm timiditatea.
FATA intră pe la intrarea PUBLICULUI. E îmbrăcată într-o cămaşă de noapte. Are şi un ursuleţ – dar îl ascunde la spate.
INSTRUCTORUL: A, deci ai reuşit să ajungi.
FATA: Da, eu... ştiţi - -
INSTRUCTORUL: Ce s-a întâmplat, Daria? Spune. Bine, să nu-mi spui că ţi-a mâncat câinele tema – că nu te cred.
FATA: (fâstâcindu-se, şi de emoţii din cauza grupului) A, nu. Tema... chiar mi-am făcut-o dar...
INSTRUCTORUL: Mai tare... Nu te-aud.
FATA: (dregându-şi glasul) Tema chiar mi-am făcut-o dar... Mi-a luat o noapte întreagă, n-am dormit deloc şi... şi mai rău...
INSTRUCTORUL: Stai un pic – tu vrei să-mi spui că nu mai poţi să o repeţi? Nu te cred. Nu te cred.
FATA: Ba da... Poate adică... Numai că mi-ar trebui nişte ore de somn... Am şi cearcăne, arăt oribil...
INSTRUCTORUL: Trebuia doar să levitezi. Un minut, nu mai mult.
FATA: Am avut şi o problemă cu asta – adică, şi din cauza asta nu m-am putut odihni.
INSTRUCTORUL: Şi anume?
FATA: Adică – ieri m-am gândit mult înainte să încep.
INSTRUCTORUL: Bine.
FATA: Mi-am relaxat trupul, aşa cum mi-aţi zis.
INSTRUCTORUL: Perfect.
FATA: Mi-am imaginat că sufletul meu e o aripă – aşa cum mi-aţi explicat.
INSTRUCTORUL: Minunat.
FATA: M-am încadrat în zona de energie sublimă – şi m-am autoconvins că sufletul meu e aproape de... adică una cu cerul şi păsările.
INSTRUCTORUL: Extraordinar.
FATA: Şi apoi am făcut saltul de credinţă.
INSTRUCTORUL: Până acum – totul ca la carte.
FATA: Numai că nu m-am desprins... Nu s-a întâmplat nimic...
INSTRUCTORUL: O...
FATA: Din prima. Nu ştiu de ce, că dumneavoastră aţi explicat extrem de clar.
INSTRUCTORUL: Ştiu asta. Bine, eu n-am reuşit niciodată să zbor. Nu eu personal. Îi ştiu pe alţii care au făcut-o – dar uite, Daria, ce putem să învăţăm din asta e că fiecare are zona lui sau a ei de confort. Putem să avem încredere în zone diferite de - -
FATA: Abia la a şaptea încercare am reuşit.
INSTRUCTORUL: Pe bune?
FATA: Da, a trebuit să îmi găsesc alt spaţiu spiritual. Probabil că în camera mea nu puteam – era prea aproape de mine.
INSTRUCTORUL: Asta este foarte posibil. Bine gândit, Daria. Puteţi să vă notaţi asta. O remarcă extrem de pertinentă.
FATA: Aşa că, după ce-am încercat de 5 ori în camera mea, m-am dus pe acoperişul blocului. Trebuia ca saltul de credinţă să fie mai... înalt, pur şi simplu. Să zbor în aer, în cer, într-un spaţiu deschis. Mă-nţelegeţi.
INSTRUCTORUL: Stai un pic – tu te-ai aruncat de pe bloc?
FATA: Da.
INSTRUCTORUL: Aaaa... uitaţi ce – şi inclusiv tu Daria – eu cu asta nu pot fi de acord. Nu asta predau aici şi sunt anumite reguli de siguranţă pe care o să vă rog, din suflet, să le respectaţi. Adică, Daria, tu înţelegi că ăsta e un motiv extrem de întemeiat ca să te dau afară din acest curs? Nu, lasă-mă să termin. Înţelege toată lumea că dintr-un astfel de motiv mi se poate anula definitiv licenţa de instructor? Şi gata. S-a terminat. Mă-ntorc şi eu în publicitate. Nu că ar fi ceva rău cu publicitatea – dar de ce să folosim un nivel superior de existenţă şi înţelegere la aşa ceva.
FATA: Dar dumneavoastră vă mai trebuie bani? Aţi supravieţuit 50 de zile închis într-un sicriu la 5 metri sub pământ.
INSTRUCTORUL: Problema e ce faci după cele 50 de zile. Dar... stai un pic. Daria... Ce s-a-ntâmplat a şasea oară?
FATA: Cum adică?
INSTRUCTORUL: Adică... ai spus că încercaseşi de 5 ori când te-ai dus pe acoperiş. Mai devreme ai spus că ai reuşit abia la a şaptea încercare. Ce s-a întâmplat cu a şasea?
FATA: A... am căzut la a şasea.
INSTRUCTORUL: Ce???? Scuze, te rog opreşte un pic camera. Şi şterge ultimele cinci minute. Mersi. Daria... tu eşti sigură că nu eşti... moartă?
FATA: Da... Adică nu...
INSTRUCTORUL: Da, adică nu. Daria – tu mă omori pe mine! De ce-mi faci asta? Tu înţelegi ce-mi faci acum? Toată cariera mea – tot ce-am realizat până acum se duce - -
FATA: Dar dumneavoastră mi-aţi spus că pot să zbor. Că trebuie să zbor.
INSTRUCTORUL: Da. Aici în clasă. Să zbori aici! Unde suntem cu toţii – unde te putem vedea. Te putem ajuta dacă se întâmplă ceva. Unde avem echipă de paramedici. Nu să mergi acasă, să te arunci de pe bloc şi să... mori. Şi dup-aia să vii aici, moartă, şi să şi povesteşti şi ăştia să-mi ridice licenţa şi eu să pierd totul. Nu, Daria, nu despre asta e cursul ăsta – şi există şi o responsabilitate a studentului care - -
FATA: Dar mi-aţi spus să am încredere. Încrederea în mine că pot face asta. Am putut!
INSTRUCTORUL: În viaţă! În viaţa asta trebuie să-ţi foloseşti încrederea în tine! Nu după ce-ai murit! Tu înţelegi că asta înseamnă a trişa?
FATA: (cu lacrimi în ochi) Eu n-am trişat... Bine? N-am trişat nici o secundă. Eu nu sunt aşa.
Plânge.
INSTRUCTORUL: Daria... Te rog...
FATA: Nici nu ştiam c-am murit! De fapt, m-am trezit jos, pe trotuar. Nu păţisem nimic – doar căzusem. M-am urcat la loc – am crezut şi mai mult că mă pot apropia de pasărea aia pe care mi-o fixasem în cer. Şi a şaptea oară – da, a şaptea oară am reuşit!
INSTRUCTORUL: (după un beat) Stai un pic – asta este fenomenal! Fantastic! Doamne, există o şansă să nu fi murit!
FATA: (ştergându-şi lacrimile) Da?
INSTRUCTORUL: Dar... normal! Cum de nu m-am gândit la asta! E chiar logic şi înseamnă că tu chiar ai avut încredere oarbă în ce-am spus eu aici.
FATA: Asta v-am spus şi eu.
INSTRUCTORUL: N-o să-ţi vină să crezi câţi impostori nu dau doi bani pe ce spun. Şi mai şi chiulesc. (cu PUBLICUL) Vorbesc despre experienţele mele cu alte traininguri – sunt foarte mândru de ce se întâmplă în această clasă! Dar da – e chiar logic. Sufletul tău era atât de concentrat pe ideea că va trebui, că va putea, că va reuşi să zboare. Încât trupul – trupul l-a ascultat orbeşte. Şi nu, nu eşti nici un zombie, sau ceva de genul ăsta... Un spirit umblător...
O pipăie pe umeri. Îi pune o mână în dreptul nasului. Nimic. FATA e cam mirată.
INSTRUCTORUL: Vezi, nu mi-ai muşcat din mână! Şi nici nu ţi se pare carnea vie, de om, apetisantă. Deci, stai un pic... Dă drumul la cameră – sper că n-ai oprit-o de fapt. A, n-ai oprit-o? Mersi mult că m-ai fi lăsat să-mi pierd jobul. Avem în faţa noastră o descoperire unică – care certifică teoriile vechilor budişti! Ale vechilor budişti, repet! Vreau să consemnăm şi că eu am făcut această descoperire. Fata asta – Daria – a crezut atât de mult încât a evitat moartea... şi a reuşit apoi să şi zboare!
FATA: (măgulită) Mulţumesc. De fapt, nu m-am gândit niciodată la lucrul ăsta.
INSTRUCTORUL: De multe ori – atunci când un miracol se întâmplă – nu ne gândim că participăm la un miracol! Nici nu ne trece prin cap. Doar îl... facem să se întâmple. Şi tu, Daria, tu ai făcut un miracol să se întâmple. Ai tot respectul şi toate felicitările mele. Vă rog, toată lumea aplauze pentru colega noastră!
Aplaudă. Sper că o să aplaude şi PUBLICUL.
FATA: Chiar nu trebuie... De fapt... asta încercam să spun la început că... nu mi-a reuşit exact aşa cum discutasem...
INSTRUCTORUL: Cum... adică?
FATA: Adică... a apărut şi ceva neprevăzut. De-aia sunt acum îmbrăcată... aşa.
INSTRUCTORUL: (aproape printre dinţi) Să nu-mi spui că totul a fost un vis. Şi că inclusiv acest moment e un vis. Şi că e chiar visul tău. O să fiu foarte dezamăgit.
FATA: A, nu... Ziceam doar că nu mi-a ieşit exact tema.
INSTRUCTORUL: Şi de ce, mă rog?
FATA: N-am reuşit să zbor, de fapt...
INSTRUCTORUL: (blocat) Cum?
FATA: (luată treptat de val, precipitată, iluminată) ...doar un minut. N-am reuşit să zbor doar un minut. Adevărul e că abia am putut să mă opresc – şi noroc că m-am lovit de un copac că altfel nu ajungeam nici la curs. Am zburat toată noaptea, şi dimineaţa, şi după masa. Dar pot să spun că e cel mai frumos sentiment din lume – şi acolo, sus, chiar înţelegi oamenii. Şi te simţi aşa de aproape, deşi eşti atât de departe de ei. Pot să mai adaug că sunt convinsă că am învăţat ce înseamnă iubirea... de oameni. Când am putut să zbor – m-am simţit mândră. Adică, uite Daria, tu eşti un om... Şi ca om... Ca fiinţă umană... Poţi şi zbura... Înseamnă că şi ceilalţi ca tine ar putea... Nu ştiu, a fost... super...
FATA se opreşte. INSTRUCTORUL are un prag.
FATA: Îmi pare rău... Chiar îmi pare rău...
INSTRUCTORUL: Daria, tu ai o mare problemă...
FATA: Da, ştiu.
INSTRUCTORUL: (iluminat) Tu nu eşti încă conştientă şi încrezătoare în propriile puteri. Faci lucruri extraordinare, şi încă nu-ţi poţi controla cele mai simple puteri! Dar vom rezolva asta chiar acum!
FATA: Da? Cum?
INSTRUCTORUL: (strigă) Am nevoie de materialul didactic. (Nimic.) Materialul didactic, am spus! Unde e asistentul meu?
Intră un CANGUR, cu un braţ de legături pentru ochi.
INSTRUCTORUL: Mersi că n-ai adormit prietene – şi eşti prompt ca întotdeauna.
CANGURUL pleacă capul, spăşit.
INSTRUCTORUL: Daria, de multe ori trebuie să simţi că şi altcineva are încredere în tine. Înţelegi? Şi uite eu – şi colegii tăi – vom participa acum la un act de încredere oarbă. Profund oarbă. Cu toţii vom avea încredere absolută... în tine Daria.
FATA: Da, dar eu...
INSTRUCTORUL: Şi tu trebuie să ai încredere... că noi vom avea încredere. Bine?
Se uită la PUBLIC.
INSTRUCTORUL: Bine? Vom avea cu toţii încredere în Daria? Haideţi să strigăm cu toţii, entuziaşti, "Daria! Daria! Daria!".
INSTRUCTORUL încurajează PUBLICUL să strige "Daria!". Până reuşeşte.
INSTRUCTORUL: Sunt mândru de voi. De voi toţi! Uite, Daria, eu o să am atât de mare încredere în tine încât o să fac ceva ce n-am mai făcut niciodată până acum. Îţi voi încredinţa ţie acest curs.
FATA: Dar eu - -
INSTRUCTORUL: Ai încredere, Daria. Ai încredere?
FATA: DA!
INSTRUCTORUL: Foarte bine. Asta vreau să aud. Aşadar, acum asistentul meu ne va pune tuturor câte o legătură la ochi – inclusiv mie. Ne vom lăsa cu toţii încrederea în mâinile tale, Daria. Iar tu, ne vei lua de mâini şi ne vei conduce pe acoperişul acestei clădiri. Iar acolo ne vei învăţa tu pe noi. Ne vei învăţa să zburăm. Bine?
FATA: Bine!
INSTRUCTORUL: Vă voi ruga să facem o linişte perfectă, şi să o lăsăm pe Daria să se concentreze. (cu CANGURUL) Putem să începem. Eu primul!
CANGURUL îi pune legătura. Apoi le pune celorlalţi din public. INSTRUCTORUL va mai sublina "Linişte!" când oamenii, inevitabil, vor vorbi. Când toate legăturile sunt puse, CANGURUL îl va atenţiona pe instructor.
INSTRUCTORUL: Daria, eşti gata? Începem... acum!
Heblu. Beznă absolută.
TREI
LEAPŞA
Beznă. Totul va fi aşa în următoarea scenă. Toate efectele sonore vor fi playate live de MUZICIAN. Şi făcute de actori, ca în radioul din anii '30. Publicul va rămâne legat la ochi.
Plouă. Putem simţii stropii. E umed. Undeva pâlpâie o lumină – deşi puternică, nu ne putem da seama de la ce vine. Câteodată se apropie – alteori rămâne departe. Pe jos sunt coji de alune americane – şi auzim paşi.
BĂRBATUL îşi aprinde o ţigară. Miros de nicotină.
SECURITY GUARD/CANGUR: (prin portavoce) Put that out, sir. You're not allowed to smoke here. We're inside.
BĂRBATUL: (pentru el) Fuckers!
Stinge ţigara. Sunet de tocuri – care se plimbă nervos – câteodată aproape, câteodată departe.
BĂRBATUL aprinde un radio portabil – se aude staticul. E un fel de cântec care se distinge la un moment dat. Dar apoi se pierde. O lanternă se aprinde şi se stinge. O maşină trece. Mai mulţi paşi.
BĂTRÂNA: Ceva pentru dumneavoastră.
BĂRBATUL: Ce?!
BĂTRÂNA: Pentru dumneavoastră. Luaţi-i. Să fiţi binecuvântat.
BĂRBATUL: N-am nevoie de nimic.
BĂTRÂNA: Nu mi se pare.
BĂRBATUL: Doamnă... şterge-o.
BĂTRÂNA: Credeam că pălăria - -
BĂRBATUL: E cald. Mi-e bine.
BĂTRÂNA: Luaţi măcar haina asta. S-ar putea să aveţi nevoie.
BĂRBATUL: N-am nevoie. Nu mă atinge. Lasă-mă-n pace.
BĂTRÂNA: Uitaţi... N-aveţi de ce să vă fie ruşine. I se poate întâmpla oricui - -
BĂRBATUL: Ţi s-a întâmplat vreodată aşa ceva?
BĂTRÂNA: Nu, dar - - Odată am avut un băiat care - -
BĂRBATUL: Mi se rupe de băiatul tău. Şterge-o odată!
BĂTRÂNA: Să vă binecuvânteze Dumnezeu sufletul. Şi pe al ei.
BĂRBATUL: Nu, eu îi binecuvântez sufletul lui Dumnezeu.
BĂTRÂNA: Să dea Domnul să regăsiţi drumul drept spre casă. Casa Domnului!
BĂRBATUL: Dispari. Acum!
Paşii se îndepărtează. Sunet de metal. Cineva trage de o manetă grea. Se deschide o uşă uriaşă parcă. Intră curent de afară.
Sunet de brichetă Zippo. Se deschide, se închide. Un geamăt de femeie.
BĂRBATUL: Te-ai trezit? Uite, ia asta. (Se aude lichid.) Ce, ai uitat cum se face?
FEMEIA: Nu. Sunt obosită. Mă doare.
Sunet de lichid într-o sticlă metalică. Cineva bea. Zippo, din nou.
FEMEIA: Nici să nu te gândeşti! Sunt alergică!
BĂRBATUL: Ştiu că eşti alergică.
BĂRBATUL îşi aprinde altă ţigară. Se apropie paşi.
SECURITY GUARD/CANGUR: (portavoce) Sir, I'll have to remove you from these premises if you don't stop this activity at once.
BĂRBATUL: You're such a killjoy, man! 200 years ago you would've offered me a light.
BĂRBATUL stinge ţigara.
BĂRBATUL: Now buzz off.
SECURITY GUARD: This is the last time I'm warning you. And I'm not gonna close my eyes on... this either. Do you need any help, miss?
FEMEIA: I'm fine.
BĂRBATUL: I said buzz off. She's fine.
Paşii se îndepărtează.
FEMEIA: Hai. Hai să mergem.
BĂRBATUL: Nu vreau să te mişti încă. Vreau să mai stai nemişcată o secundă. OK?
FEMEIA: Nu pot să stau nemişcată.
BĂRBATUL: Nu pot să mă uit la tine dacă nu stai nemişcată. Te-ai schimbat.
FEMEIA: Şi tu.
BĂRBATUL: E mai bine dacă bei. Energie. E o vânătaie urâtă. Dar nu vitală. Bea, eu torn.
Se aude lichid pe piele. Un urlet al FEMEII. Se aude o poză. Un FLASH.
FEMEIA: Ce faci?
BĂRBATUL: Nimic. Am nevoie de dovezi că chiar s-a întâmplat şi ai fost aici. (Pauză). O să fie bine. O să-ţi spun o poveste. Vrei să auzi o poveste drăguţă?
FEMEIA: Vreau să dorm. Vreau să dorm iar.
BĂRBATUL: N-ar fi indicat. Va trebui să te car în spate. Iar. Şi nu ştiu cum să-ţi zic asta, draga mea – dar eşti grea rău.
FEMEIA: Şi tu eşti un cretin.
BĂRBATUL: Da. Dar dacă mă mai zgârii iar cu unghiile, te omor.
FEMEIA: Ţi-ai meritat-o.
BĂRBATUL: Nu, mi-am câştigat-o.
Ceva se mişcă. Pământul.
FEMEIA: Ce se întâmplă?
BĂRBATUL: Nimic. Hai că poate o să te mai liniştească un cântec.
Staticul din radio se transformă într-un cântec. Poate Tom Waits.
FEMEIA: Unde suntem?
BĂRBATUL: O să-ţi fie bine. Foarte bine. Eşti cu mine acum. Dar uite care e chestia – ca să rămâi în viaţă trebuie să continui să joci. Orice s-ar întâmpla. Înţelegi? Trebuie să continui să joci cu mine.
FEMEIA: Mi-a luat vreo 125 de străzi să înţeleg, dar uite că acum, în sfârşit pricep. Biata de mine. Eşti atât de mare... şi tare. Şi eu atât de pierdută fără tine.
BĂRBATUL: (sarcastic) Mă bucur că pricepi.
Un beat. Cântecul continuă.
FEMEIA: Îmi place cântecul ăsta. Poţi să vii mai aproape? Vreau să-ţi spun ceva.
Paşi.
BĂRBATUL: Asta e clasică. Vreau să-ţi spun ceva şi bang – mă trezesc fără o ureche.
FEMEIA: Atât de naşpa mă crezi?
BĂRBATUL: Nu te cred. Eşti. Încă mai am două vertebre bulite – cadou de ziua mea.
FEMEIA: Nu eu am început.
BĂRBATUL: Adică – eu am început?!
FEMEIA: Da. Nu vrei să vii mai aproape?
BĂRBATUL: Nu mai am încredere în tine.
