În cinstea lui
eu eram verde.
El stătea între două vapoare şi fuma.
Se prefăcea că frumuseţea mea urca în oglinda ochilor săi
şi-şi trimitea turmele să mă pască din cap până-n picioare.
Pe vapoare erau femei care miroseau a alge
şi-n cinstea lui femeile astea
aprindeau candelabre şi cântau de lună.
Într-o dimineaţă nu l-am mai găsit
eram albă de turmele lui şi pe sub turmele lui galbenă
mi-a lăsat scris pe nisip că a plecat să-mi aducă mere
Dar noaptea l-am aflat în lună
stătea în capul mesei şi chefuia
femeile cu miros de alge îi turnau vin nou
şi scriau cu trupurile lor numele
bunului său plac.
De-atunci, în fiecare noapte,
mama trage jaluzelele,
mă ia de mână şi-mi spune poveşti.
Primejdia
Veniseră animale să mă miroase.
De frică abia respiram.
Îmi dădeau târcoale şi mă atingeau în treacăt cu cozile.
Singură am rămas în urmă-le,
de tristeţe mă uit în oglindă şi mă miros,
mi-e dor de primejdia din ochii lor,
de blănile care m-ar fi putut atinge,
de colţii care m-ar fi putut scoate din mine,
plâng şi cred din răsputeri
că mi-a fost o frică frumoasă
despre care voi scrie o carte.
Femeia care a mâncat ziua şi noaptea
Se făcea că supsesem toată lumina zilei în sânii mei colosali
şi acum o împărţeam la bărbaţi.
Nu-mi rămăsese decât noaptea, dar şi aceea dispăruse
în despicătura picioarelor mele.
Ani şi corb
Ea avea şaptesprezece ani femeieşti,
El avea şaptesprezece ani băieţeşti
şi stăteau sub salcie.
La picioarele lor,
moartea îşi cerea iertare că există
şi lumina lunii cădea în genunchi.
Fericirea
li se prelingea printre degete
şi pe la colţurile gurii.
Apoi
Ea avu treizeci şi şapte de ani femeieşti,
El avu şaptesprezece ani bărbăteşti
şi se aşezară pe bancă.
Un corb îi privea din salcie, sub lună.
