din ecograffiti

r. w. f.
 
aici nu e loc
                    nici de milă nici de libertate nici de dor
totul se încleştează te trage din ce în ce mai jos
                    pînă la capătul capătului
totul e un urlet
o apă cafenie
care mă spală întruna din care beau întruna în timp ce femeile mele cîştigă bani.

Hrană pentru morţi acele cuvinte frumoase
                                                                     care s-au spus
de mii de ani doar hrană pentru morţi grăsimea gălbuie a Marilor Oameni.

Toate membrele puse în ordine pot fi un lucru bun
o haină tăiată din piele de om poate fi şi ea
un lucru bun.

Eu nu cunosc nici mila nici libertatea nici dorul
o mînă suavă îţi mîngîie şira spinării
                şira spinării tale bisexuale
                din continuarea creierului tău bisexual
jos undeva e o ţară în flăcări
între actele care legiferează putrefacţia.





ca într-un gărduleţ, ca într-o dantelă metalică
 
               Privit în lumina vînătă a asfinţitului
Bucureştiul pare un şobolan mort
unde sînt eroii noştri, marii bărbaţi ai trecutului
cei din superproducţii, din cărţile de aur
n-am norocul unui chinez, ginsberg şi lenin
blocaţi pe culoarele unei gări estice,
                                                   jucăuşi precum zeii
între drogaţi şi vînzătoarele de bilete
cît de sinistru putea fi atunci time magazine?
cît de sinistră intoxicarea de acum?

În lumina crudă totul pare un film pentru pedofili
unde e sufletul-nostru-ca-o-pasăre
unde e sănătatea noastră perfectă
gălăgia noastră perfectă
unde sînt extaticele vibraţii
unde sînt marijuana şi visele
delirul şi nenorocul din camere mici, asudate
revolta învechită ca un film cu ţărani

Sinele meu trist croşetează un pulover
               din părul lung al sinelui anilor şaizeci
sinele meu trist nu vrea să fie cu gaşca
Sinele meu trist se scufundă în cîmpul lui cu ciori
               roşii ca steagurile pe care ei nu le-au văzut
sau le-au văzut şi au zis că sînt căpşuni.
Sinele meu trist pipăie pereţii camerei în care stau
şi simte ceva ca un curent electric.
Oh, am decăzut în cîţiva ani şi nici asta
               nu putem spune cu exactitate şi fără
                                                            să ne fie puţin ruşine.
Mîna ne tremură deja pe clanţă şi ce va fi
                                                                          mai încolo
asta chiar că nu vrem să ştim.

Cînd bem seara noaptea nu putem dormi
televizorul merge în continuare
programul s-a terminat de mult
Sinele meu trist linge ecranul ca într-un videoclip
şi o clipă se simte mai sigur pe sine
culorile se amestecă pe retină
sîrmele se amestecă pe retină
ca într-un gărduleţ
ca într-o dantelă metalică.
Nu mai vreau nimic din gălăgia asta
Nu vreau nici să mai aştept nu ştiu ce
nu vreau să trăiesc treizeci de ani
iar aici nu mai prea vreau să trăiesc deloc
vreau pornografie şi igienă
în mijlocul unui deşert nuclear.
Şi vreau bani şi abţibilduri lisergice
Vreau o benzinărie în cîmp sau un bar de contrabandişti.
Vreau să moară cvt şi gc şi db
la fel de mult cum voiam cîndva casetofon.
Vreau de fapt bani.
Şi vreau bani. Şi vreau bani.
Încet camera se umple cu apă.
Încet ea devine o mlaştină vie.
Încet sinele meu trist se tîrăşte spre ecran
Şi se cuibăreşte acolo ca într-o gaură vie.
Între lămpi şi circuite ca într-o gaură vie.
Se deschide acolo mai trist ca un cimitir de elefanţi
Mai trist ca un schelet de locomotivă carbonizată
ca un stern de pisică pe argila roşie, în soare.

Încet mîinile se adună. Noaptea ne ridică
în aer ca o lingură imensă, carnivoră.

În est totul e bine
în vest totul e bine
în mîna mea stîngă totul e bine
în mîna mea dreaptă totul e bine

Sinele meu trist vede că totul e bine
Că moartea e de fapt o maşină stricată
aruncată la cimitirul de maşini
Şi că viaţa e şi ea o maşină stricată
aruncată la cimitirul de maşini

Bucureştiul se deschide ca o uriaşă floare sifilitică
şi ştiu că nimic, nimic nu mai poate opri dezastrul
zdrenţelor minţii mele de douăzeci şi trei de ani
Nu sfinţenia Tangerului, nici narcoza, nici fluturii
orbecăind prin abatoare, îngrozind lucrătorii.
Nimic din toate acestea
nici dresajul, nici bisericuţele, nici sexul oraşului
violînd noaptea
nimic
                    doar liniştea unui cîine înecat
                    plutind în jos pe rîu, în soare