din poemul Europa. Epitlam țigănesc
MARGENTO
II. Bucharest-Budapest, nicăieri mai acasă
Mai mişc din mâini şi din picioare, uneori,
dar sexul, ca un ac strâmb de busolă,
arată tot spre România; zac
în Buda, pe-un pat dublu, plutind lat
în aerul condiţionat supt de
pe dunăre şi parcă mă înec
în limbile de dublaj ale filmelor
când citesc buzele plesnind sub sticla
acvariului cu numai paişpe posturi...
parcă nicăieri nu ne-am simţit mai acasă.
Asta de unde ai mai scos-o?, aud,
aşa aş crede, de fapt e-o replică
de undeva din noapte, în ungureşte...
sau e muzica zidurilor pe întuneric.
Tatăl lui Joszef
Attila era puţin
român: complet maghiar.
Andras Gerevich erezie, Tiresias se însoară
Maşina gonind
un zumzăit de viespe —
trupul sub haine.
Ne aciuasem la crâşma Corvinus
de pe Király ucza —
colegul de vin roşu într-una
tachina, Dunărea
da, e a vostră (cuvântu cică-i dacic, tralala), dar rahatul
e-al nostru, din amonte,
deci, poftă bună. Şi-apoi ciocnea
cu mine, drăgăstos:
e limpede? Şi conspiram să vină
ziua... Zicea maghiarul:
ne umplem cu vin, cuvinte
şi timp şi-ncet lumina
o să apară
ieşindu-ne pe nas — astfel vom mirosi soarele.
Mai mişc din mâini şi din picioare, uneori,
dar sexul, ca un ac strâmb de busolă,
arată tot spre România; zac
în Buda, pe-un pat dublu, plutind lat
în aerul condiţionat supt de
pe dunăre şi parcă mă înec
în limbile de dublaj ale filmelor
când citesc buzele plesnind sub sticla
acvariului cu numai paişpe posturi...
parcă nicăieri nu ne-am simţit mai acasă.
Asta de unde ai mai scos-o?, aud,
aşa aş crede, de fapt e-o replică
de undeva din noapte, în ungureşte...
sau e muzica zidurilor pe întuneric.
Tatăl lui Joszef
Attila era puţin
român: complet maghiar.
Andras Gerevich erezie, Tiresias se însoară
Maşina gonind
un zumzăit de viespe —
trupul sub haine.
Ne aciuasem la crâşma Corvinus
de pe Király ucza —
colegul de vin roşu într-una
tachina, Dunărea
da, e a vostră (cuvântu cică-i dacic, tralala), dar rahatul
e-al nostru, din amonte,
deci, poftă bună. Şi-apoi ciocnea
cu mine, drăgăstos:
e limpede? Şi conspiram să vină
ziua... Zicea maghiarul:
ne umplem cu vin, cuvinte
şi timp şi-ncet lumina
o să apară
ieşindu-ne pe nas — astfel vom mirosi soarele.